Merită sistemul de alarmă Ajax? Review după 4 ani de utilizare reală
Ajax Hub (varianta de bază) · 5 senzori PIR · 7 senzori magnetici ferestre · 1 sirenă exterioară
Disponibil în mai multe variante de kituri pe eMAG și alte magazine partenere
| Protocol comunicare | Jeweller (radio bidirecțional criptat) |
| Conexiune internet | Ethernet + SIM (dual) |
| Autonomie baterie hub | 15-16 ore la pană de curent |
| Dispozitive suportate | Până la 100 |
| Rază senzori PIR | 12 metri, unghi 88,5° |
| Rază senzori magnetici | Până la 1.200 metri față de hub |
| Durata baterie senzori | 3-5 ani (confirmat 4+ ani în utilizarea mea) |
| Rezistență sirenă | IP54 |
| Compatibilitate | iOS, Android, aplicație Ajax |
| Integrare dispecerat | Da — compatibil cu firme de monitorizare (ex. BGS) |
Ce este Ajax și de unde vine?
Ajax Systems este o companie ucraineană fondată în 2011, cu sediul și producția la Kiev. Sistemele lor sunt distribuite în peste 130 de țări, iar brandul s-a impus ca una dintre cele mai serioase opțiuni de securitate wireless atât pentru uz rezidențial cât și profesional.
Ce îi diferențiază de concurență este protocolul radio propriu numit Jeweller — o tehnologie criptată, cu rază de acoperire de până la 2.000 de metri în spațiu deschis, extrem de eficientă energetic și rezistentă la tentativele de bruiaj.
Ajax Hub — creierul sistemului
Hub-ul Ajax este componenta centrală care coordonează toate dispozitivele din sistem. Rulează pe un sistem de operare propriu numit OS Malevich, conceput special pentru timp real — fără lag, fără înghețări.
Varianta pe care o am eu, Ajax Hub de bază, oferă:
- Conectare prin Ethernet și rețea celulară (SIM) simultan
- Baterie internă cu autonomie de până la 15-16 ore în caz de pană de curent
- Suport pentru până la 100 de dispozitive wireless
- Comunicare criptată cu toate componentele sistemului
Dacă se întrerupe curentul, sistemul continuă să funcționeze și să trimită notificări. Dacă se întrerupe internetul, comută automat pe SIM. Dacă cineva încearcă să bruieze semnalul radio, protocolul Jeweller schimbă automat frecvența. Practic, e gândit să nu poată fi oprit ușor.
Instalarea — surprinzător de simplă
Instalarea unui sistem Ajax este mult mai simplă decât te-ai aștepta de la un sistem de securitate profesional. Fiecare dispozitiv are un cod QR unic. Procesul este același pentru toate componentele: deschizi aplicația Ajax, scanezi codul QR, îi dai un nume și îl plasezi pe harta locuinței. Atât.
Hub-ul se conectează la router prin cablu Ethernet și la priză pentru alimentare. Toți senzorii și sirena funcționează wireless, pe baterie — fără cabluri de tras prin pereți, fără configurări complicate de rețea.
Acesta este unul dintre cele mai mari avantaje ale sistemului Ajax: fiind complet wireless, se poate adapta și configura oricărei locuințe, indiferent de structura sau dimensiunea ei. De la despachetare până la un sistem funcțional cu toate componentele adăugate am petrecut mai puțin de o oră.
Senzorii PIR — detecție mișcare în interior
Cei 5 senzori PIR (MotionProtect) sunt responsabili de detectarea mișcării în interiorul casei atunci când sistemul este armat.
- Senzor de temperatură integrat în fiecare dispozitiv — util pentru monitorizarea casei
- Anti-tamper — dacă cineva încearcă să demonteze senzorul, se declanșează alarma
- Unghi de detecție de 88,5° cu rază de acoperire de 12 metri
- Baterie cu durată foarte mare — estimat 3-5 ani în utilizare normală
Pot confirma din experiență directă: am montat sistemul în martie 2021 și până în prezent nu am schimbat bateriile la niciunul dintre senzori. Peste 4 ani de funcționare continuă fără nicio înlocuire — exact cum promite producătorul. În utilizarea reală nu am avut nicio alarmă falsă.
Senzorii magnetici — protecție pentru fiecare fereastră
Cu 7 ferestre protejate, senzorii magnetici (DoorProtect) sunt probabil componenta pe care o apreciez cel mai mult din tot sistemul. Funcționarea e simplă dar extrem de fiabilă: un magnet pe toc, un senzor pe ramă. Când fereastra se deschide, circuitul magnetic se întrerupe și sistemul primește alertă instantaneu.
- Raza de comunicare cu hub-ul de până la 1.200 de metri
- Dimensiuni mici și discrete — aproape invizibili pe fereastră
- Anti-tamper inclus
- Aceleași baterii originale din 2021 — încă funcționează perfect
Acum știu în timp real dacă orice fereastră din casă este deschisă sau închisă, indiferent unde mă aflu.
Sirena exterioară — descurajantă și vizibilă
Sirena exterioară este elementul cel mai vizibil al sistemului și are dublu rol: să alerteze vecinătatea și să descurajeze un intrus înainte ca acesta să acționeze. Ajax StreetSiren produce un sunet puternic și are un LED intermitent vizibil.
Pe hârtie, sirena are rating IP54, nu IP65 — ceea ce ar putea ridica semne de întrebare despre rezistența la ploaie. În practică însă, la mine este montată sub o mică streașină, dar bate ploaia direct în ea de ani de zile și nu a avut absolut nicio problemă. În condiții reale de utilizare se comportă mai bine decât sugerează specificațiile tehnice.
Aplicația Ajax — control complet din telefon
Aplicația Ajax este una dintre cele mai bine făcute aplicații de securitate pe care le-am folosit. Modernă, intuitivă, actualizată constant și extrem de bogată în setări.
- Armare și dezarmare de oriunde
- Istoric complet al evenimentelor
- Notificări push instant pentru orice eveniment
- Starea bateriei fiecărui senzor în parte
- Starea fiecărei ferestre — deschisă sau închisă — în timp real
- Scenarii de armare parțială pe zone
- Testare individuală a fiecărui senzor — verifici periodic că totul funcționează perfect
Notificările și alarmele vin instant, atât către utilizator prin aplicație, cât și către dispecerat — în cazul meu BGS. Niciodată nu am primit o alertă cu întârziere.
Fiabilitate după 4 ani de utilizare reală
De la montaj în martie 2021 și până astăzi, niciunul dintre aparate nu a dat niciun rateu, nu a avut lag în raportare și nu s-a defectat. Zero probleme în 4 ani.
Ajax livrează actualizări constante pentru OS Malevich — sistemul de operare al hub-ului — cât și pentru aplicație. Sistemul pe care îl am acum este mai capabil și mai stabil decât cel din ziua instalării. Actualizările se instalează automat în fundal, fără să afecteze funcționarea și fără nicio intervenție din partea mea.
Plusuri
- Complet wireless — se adaptează oricărei locuințe
- Instalare simplă prin QR code
- Protocol Jeweller criptat, rezistent la bruiaj
- Baterie internă în hub — funcționează și la pană de curent
- Comunicare dublă Ethernet + SIM
- Baterii senzori cu durată reală 4+ ani confirmată
- Anti-tamper pe toate componentele
- Aplicație modernă, intuitivă, bogată în setări
- Notificări instant + integrare dispecerat (BGS)
- Testare individuală a fiecărui senzor din aplicație
- Actualizări constante de firmware
- Scalabil — adaugi oricând dispozitive noi
Minusuri
- Prețul mai mare față de sistemele entry-level
- Sirena IP54, nu IP65 — atenție la poziționare
- Hub de bază fără verificare foto/video — necesită Hub 2
- Necesită planificare atentă a poziționării senzorilor
Verdict PractiCasa
Sistemul Ajax este exact ce promite: o soluție de securitate profesională, wireless, fiabilă și ușor de folosit. Nu este cel mai ieftin sistem din piață, dar este unul dintre cele mai serioase.
Este potrivit mai ales pentru:
- Case cu mai multe ferestre și puncte de intrare de protejat
- Persoane care vor control complet din telefon
- Cei care vor un sistem care funcționează și la pană de curent sau internet
- Proprietari care vor să extindă sistemul în timp
- Cei care vor integrare cu un dispecerat de pază
Concluzie: merită sistemul Ajax?
După 4 ani de utilizare reală, răspunsul meu este da, fără rezerve. Ajax a transformat complet modul în care mă raportez la securitatea casei. Nu mai verific de două ori dacă am închis ferestrele înainte să plec — le văd direct în aplicație. Nu mai mă îngrijorez la pană de curent — sistemul continuă să funcționeze.
Dacă vrei un sistem de alarmă serios, care să funcționeze fără să-ți dea bătăi de cap, să se îmbunătățească constant și să fie susținut pe termen lung de producător, Ajax este alegerea corectă.
Disponibil în mai multe variante de kituri pe eMAG și alte magazine partenere
